Aurel Acasandrei

      Felix Aftene

      Constantin Baciu

      Calin Beloescu

      Ilie Boca

      Mihai Chiuaru

      Serbana Dragoescu

      Eugen Keri

      Liviu Nedelcu

      Romul Nutiu

      Simona Nutiu

      Sorin Oncu

      Ion Popescu

      Marilena Preda Sanc

      Ion Salisteanu

      Doru Tulcan

      Gheorghe Zarnescu

 

Despre o fragilitate temerară

Câteva teme susţin creaţia pictorului Aurel Acasandrei, care a aparţinut unei generaţii confruntate cu declinul şi revalorizările reprezentării realităţii. Coloana, identificare culturală a unui determinant tropism vertical – şi care se contaminează cu sinonime de tipul catargului, arborelui, verticalei antropomorfe şi, la limita simbolică superioară, cu crucifixul – figura umană, golul ca topos al dispersiei şi axializării, şi, discursiv-meditativ ca şi portretul, textul poetic, devenit materializare grafică fulgurantă. Această fulguranţă a prezenţei semnalelor ce leagă de realitatea exterioară o subiectivitate discret expansivă, sedusă de densitatea materială - cum o demonstrează nudurile în atelier sau în peisaj, din exerciţiile picturale, sau seria picturilor cu Coloane de acoperiş, dar reticent faţă de densitatea ei, şi faţă de iluzia care este mediatorul predilect dintre realitate şi reprezentare,dă cheia de lectură a universului său poetic/imagistic. Jocul spaţial, care confruntă volumul greu, dens, al figurii din nuduri, de replica lui de pe şevalet sau cu elementele de peisaj, sau care, în cazul Coloanelor leagă o interioritate ce se lasă determinată de delimitarea acoperişului – boltă, angularitate sugerată, etc. – cu spaţiul înglobant, îşi defineşte condiţia reală, infinită, în sutele de desene care reiau cu o gesticulaţie mai liberă şi dispersivă sau mai ambiţios ordonatoare, acelaşi repertoriu de semne şi acelaşi set de semnificaţii. Direcţionate de o aspiraţie verticală, semnele sau atingerile grafiei negre (rareori colorate) ale suprafeţelor aalbe, libere de orice tentă materială, recompun, reconstruiesc sau doar resugerează coloana, uneori figurativizată prin amintirea trefilată a unui nud feminin, alteori condensând un portret, dar cel mai ades aglutinând gesticulaţii/semne abstracte. În felul acesta atingem adevărata temă ce se precizează odată cu formularea tot mai limpede a suspiciunii faţă de iluzie – tema vastităţii infinite a unei spaţialităţi în care se confruntă două potenţialităţi – cea a realităţii intangibile prin reprezentare mimetică şi cea a umbrei ei, domeniu al reveriei şi memoriei. „ Nu contemplaţi iluzia/ Contemplaţi umbra realităţii/ În care ne ascundem mulţi/ Ca sub o umbrelă...” scrie pictorul într-una dintre vastele sale grafii aproape vide.

Alexandra Titu