Aurel Acasandrei

      Felix Aftene

      Constantin Baciu

      Calin Beloescu

      Ilie Boca

      Mihai Chiuaru

      Serbana Dragoescu

      Eugen Keri

      Liviu Nedelcu

      Romul Nutiu

      Simona Nutiu

      Sorin Oncu

      Ion Popescu

      Marilena Preda Sanc

      Ion Salisteanu

      Doru Tulcan

      Gheorghe Zarnescu

 

Realitatea ca responsabilitate

În cadrul programului de investigare a preocupărilor celei mai tinere generaţii de artişti, propus în 2009 de Galeria Calina, proiectul lui Sorin Oncu formulează o atitudine care fără să-şi propună interogarea condiţiei artei obligă la evaluarea potenţialului discursului artistic/estetic în conflictul ideologiilor culturale şi evident, politice. Un secol de dezbateri în jurul relaţiei dintre realitate şi artă au focalizat interesul asupra dezafectării mitului reprezentării, a reflectivităţii speculare a artei, şi dependentei de modelul naturii. Autonomia estetica s-a formulat ca alternativa imediată a acestei condiţii epifenomenale a acestei secundarităţi în raport cu o realitate privită şi interpretată artistic din perspectiva mitică sau, din cea a unei estetici solidare epistemologiilor obiectivării, mereu ca o prezenţă autoritară, ca acel altceva seducător ca aparenţă, misterios ca iluzie şi cifru al adevărului, provocator ca obiect insondabil, dar deschis interogării perceptive.

Modernismul a substituit fascinaţia acestei instanţe partenere cu propria realitate, instaurată ca versiune de realitate autosuficientă. Postmodernitatea şi-a reintegrat domeniul realităţii, dar interesându-se mai ales de imediatul socialului şi politicului, de ansamblul moştenirilor culturale, ca determinante ale interpretării celorlalte segmente ale realului, ca interioritate determinantă, reificată sau eliberată de orice inhibiţii ale dependenţei de adevăr. Odată cu această nouă poziţionare, şi cu expansiunea tehnologiilor capabile să substituie sau doar să transforme natura, demitizată şi supusă unor implantări agresive de artificialitate, natura a apărut ca o responsabilitate. O responsabilitate majoră, revenind unei specii care şi-a adjudecat în istoria situării sale în Lume drepturi şi privilegii fără echivalent şi investituri fără limite, cel puţin în universul concret al materializării. Cultura a fost printre primele instanţe care au semnalat primejdiilepracticării acestei autorităţi arbitrare, şi au semnalat responsabilităţile majore faţă de realitate, faţă de natură, faţă de patrimoniile materiale şi spirituale, faţă de celelalte specii, iar în interiorul speciei, faţă de ceilalţi. Faţă de Celălalt.

Sorin Oncu, tânăr artist aparţinând unei generaţii formate în universul complex al tehnoculturii, care sintetizează experienţele complementare ale virtualităţii şi realităţii tradiţional-concrete, conferă artei acest caracter de activism, această funcţie de intervenţie directă, acest retoric al gestului instaurator, provocant, şi al discursului angajat. Proiectele sale personale, şi participările la manifestări colective, cu program deschis angajamentului social îl recomandă ca pe un spirit atent la problemele acute ale actualităţii. Actul artistic, este conceput complex, fiecare nivel şi element participând la formularea semnificaţiilor convergente finalităţii niciodată autoreflexive.

Actualul proiect ECO, vizează direct responsabilitatea/responsabilizarea faţă de o natură ameninţată de reziduurile unei societăţi consumiste, al cărei context expansiv este dominant artificial. Surplusuri, deşeuri, produse chimice poluante, iresponsabil gestionate alcătuiesc „mareea” invazivă a reziduurilor vieţii cotidiene şi a marii producţii industriale.

Ingenioasă, expoziţia reuneşte desene/pictură de o elegantă caligrafie şi în armonii cromatice rezervate, discrete, dominate – semnificativ – de verde şi ocruri, pe suport de hârtie refolosită, purtând urmele istoriei ei de material perisat şi obiecte, chemate spre semnificaţia şi expresia artistică de o sintaxă a resorbţiei în materialitatea vie a naturii.Obiectele nu au doar un caracter de ready-made, ci aparţin unei realităţi încă mai radical şi ameninţător artificiale şi nonsemnificative, categoria obiectelor gata folosite.Iar selecţia lor nu urmăreşte programul avangardei a cărei finalitate majoră fusese, mai ales, ruptura de limbaj şi Scopul reciclării lor, a investirii derizoriului, urâtului lor, precarităţii lor semantice, de obiecte reciclate o asigură asocierea cu plantele nepretenţioase dar vii, semnalând viul, în inexorabila sa capacitate de a recuceri teritoriile părăsite de oameni, ruinele, urmele trecerii lor prin spaţiul şi timpul planetei. Dar numai după încheierea unui ciclu de civilizaţie. Efortul activiştilor ecologismului caută soluţii pentru o supravieţuire comună, nu edenică şi dominată de nostalgia virginităţii naturii originare, ci în contextul tehnologiilor avansate, dar şi a unei moralităţi asumate, care să excludă orgoliul şi lăcomia devastatoare ale speciei Homo sapiens sapiens.

Alexandra Titu